Vineri, Iunie 29, 2007, 06:14 PM 

Vadim îi dă cu Steaua peste flit lui Băsescu
     media: 0.00 din 0 voturi

Vadim a obţinut în instanţă suspendarea executării decretului prezidenţial de retragere a Ordinului Steaua României Acuma, puneţi-vă şi voi în locul lui Băsescu Chiar şi de la Vadim să şi-o fure? Şi nici măcar direct, ci prin intermediul atât de hulitei instanţe a lui Chiuariu? Şi pentru ce? Vai Steaua lui

Vineri, Iunie 29, 2007, 05:22 PM 

No (politic) comment...
     media: 1.00 din 1 vot

Cazul Paris Hilton meţionat în procesul strămutării dosarului Tanacu în faţa instanţei supreme

Avocatul fostului preot Daniel Corogeanu şi al celor patru măicuţe de la Mănăstirea Tanacu, a susţinut, vineri, în faţa instanţei supreme că magistraţii ieşeni sfidează Înalta Curte la fel cum a făcut şeriful american care a eliberat-o Paris Hilton.

Astfel, avocatul Antonie Popescu a spus că magistraţii Curţii de Apel Iaşi au fixat termen în urmă cu o zi, deşi se ştia că vineri urma să se judece la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) cererea de mutare a procesului la altă instanţă...

Vineri, Iunie 29, 2007, 04:42 PM 

Aşa de weekend
     media: 0.00 din 0 voturi

Îmi plac tare mult, din ce în ce mai mult, comentariile lui Adrian Cercelescu din Gândul Nu îl cunosc decât din ce scrie la ziar dar mi se pare extrem de savuros Un fel de Tudor Octavian mai tânăr, mai nervos şi mai şmecheros Merită să îl citiţi

Vineri, Iunie 29, 2007, 02:17 PM 

Cam cât mai costa anticorupţia...
     media: 5.00 din 1 vot

Un foarte interesant material în Jurnalul Naţional de astăzi despre costurile pe care le presupune lupta anticorupţie Nu trebuie neapărat să fim de acord cu ce zice nenea Bryane Michael, fost economist la Banca Mondială, autorul studiului, dar e bine de studiat şi perspectiva sa Mai ales că pe la noi toată lumea circulă cu anticorupţia în gură şi cu ou-n buzunar

Vineri, Iunie 29, 2007, 01:05 PM 

Laudă de sine...
     media: 5.00 din 2 voturi

"Dilema Veche" dezbate în ultimul număr "Anticomunismul şi lustraţia". Mi-am expus şi eu părerea, prin bunăvoinţa Adinei Popescu, despre necesitatea lustraţiei acum în România, în cadrul articolului "Despre lustraţie, în spaţiul virtual". Eu unul a zis mai mult NU decât DA. De partea mea a mai fost Mişu Morar, iar de partea cealaltă a baricadei au fost Iulian Comănescu, Răzvan Ion şi Jaunetom.

Părerea mea mai jos.

Cui mai foloseşte “acum” aşa ceva? Doar naivii pot crede...

Vineri, Iunie 29, 2007, 12:13 PM 

No comment...
     media: 0.00 din 0 voturi

Deputatul PSD Eugen Nicolicea a ridicat, în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, problema televiziunilor care consumă gratuit curentul din clădire pentru transmisiunile în direct Deputatul PSD este nemulţumit şi de faptul că deputaţii sunt nevoiţi să stea la coadă la lifturi când vine vremea ca televiziunile să-şi instaleze aparatura

Joi, Iunie 28, 2007, 05:27 PM 

Le Figaro nu ştie cine e preşedintele României
     media: 0.00 din 0 voturi

"Le président Traian Babescu " Aşa îi spune Le Figaro preşedintelui României Înseamnă că şi francezii or fi având păsăricile lor, găozarii lor prin presă, iar ţiganii împuţiţi sunt mai ales cei din Paris Ce să te aştepţi? Să te superi pe jurnaliştii francezi că nu ştiu cum îl cheamă? Păi şi noi am vrea de multe ori să îl uităm

Joi, Iunie 28, 2007, 05:10 PM 

Liiceanu şi blogul dracului
     media: 0.00 din 0 voturi

Aşa da Şi Liiceanu trebuia să aibă un blog Să ne mai lumineze şi pe noi, proştii, aflaţi ca morlocii în noroiul de la piciorul broaştei şi care, morloci fiind, nu putem vedea astrul human(itas) care ne şi se luminează Iniţiativa aparţine lui Adrian Ciubotariu Şi, binenţeles, că Ciutacu nu putea să lipsească de la aşa ceva după isprăvile cu Jeg

Joi, Iunie 28, 2007, 03:03 PM 

Uniunea Europeană pe YouTube
     media: 0.00 din 0 voturi

Ditai Uniunea Europeană şi-a creat ditai EUhomepage pe ditai YouTube Uite ce frumos, vorba lui Ciutacu, se întâlneşte cererea cu oferta pe piaţă Cică afacerea respectivă se lansează abia mâine dar deja sunt 90 de subscriberi şi peste 4000 de channel views Interesant de urmărit cum evoluează Deja scepticii îşi spun cuvântul

Joi, Iunie 28, 2007, 02:54 PM 

Ioan Mircea Paşcu a fost dat afară din biserică...
     media: 0.00 din 0 voturi

Pe blogul fostului ministru al Apărării, Ioan Mircea Paşcu, aflăm că şi politicienii e oameni, cu necazurile şi frustrările lor. Spre exemplu aflăm cum ditai europarlamentarul a fost dat afară din biserica Santa Maria Maggiore din Roma pe motiv că fiica sa avea o bluză fără mâneci. În fine, citiţi voi pe blog la Puiu ce şi cum...

Mă bucur că i s-a întâmplat aşa ceva lui Paşcu. Pentru că a văzut şi el cum e în lumea noastră, a celor mulţi, cu jignirile şi mizeriile pe care trebuie să le suportăm.

Bine, bine, veţi întreba, dar ce a zis Paşcu? Păi cum ce? A zis că el e europarlamenta...

Joi, Iunie 28, 2007, 12:51 PM 

Cel mai plictisitor talk-show din România
     media: 0.00 din 0 voturi

Cel de ieri Cu Călin Popescu Tăriceanu pe post de moderator şi cu Mihai Constantin pe post de invitat Sau invers Nu am rezistat să văd toată emisiunea Nici Culcer nu era bună la de astea, dar nici Mişu nu m-a dat pe spate Aşa o fi învăţat în SUA că se face presă??? Cred că de vină e căldura şi şocul reîntoarcerii în ţară Că doar nu o fi vorba de "pupăm condurul lui şefu"?

Joi, Iunie 28, 2007, 12:37 PM 

Şi tu, Patapievici...
     media: 0.00 din 0 voturi

" Catalin Avramescu preda filozofia politica la Universitatea din Bucuresti si s-a remarcat in ultimul an ca un redutabil polemist, caracterizat prin soliditatea informatiei, promptitudinea citatului lamuritor, politetea acida a adresarii si curajul moral casant al interventiilor sale. In special ultima trasatura de caracter a impresionat publicul asiduu talk-show-urilor politice. Infruntandu-si direct preopinentii, Catalin Avramescu si-a proclamat fara rest convingerile, in ciuda impopularitatii lor si a d...

Miercuri, Iunie 27, 2007, 01:22 PM 

No (politic) comment...
     media: 0.00 din 0 voturi

Fotografia lui Andrei Dumitru la materialul "Şpagă electorală de 3 miliarde euro" din România Liberă de azi

Miercuri, Iunie 27, 2007, 01:06 PM 

Fiica lui Băsescu se iubeşte cu fiul lui Hrebenciuc
     media: 0.00 din 0 voturi

Da, e adevărat, zice Libertatea de azi. Cică Viorel Hrebenciuc a recunoscut că între cei doi copii de mari oameni politici există o dragoste înflăcărată.

Io mă gândesc cum o fi dacă o să fie o nuntă. Şi Băsescu şi Hrebenciuc o să fie socrii. Mai mult, Hrebe o să fie socru mare, iar Băse ăla micu. Sau de Crăciun, când familiile se adună să bea un cincizei de ceva (cazul lui Hrebe) şi un cincilitri de altceva (cazul lui Băse).

Le urăm multă fericire celor doi îndrăgostiţi. Serios.......

Miercuri, Iunie 27, 2007, 11:56 AM 

Cum i-a sacrificat Băsescu pe Traian Ungureanu, Sever Voinescu şi Cătălin Avramescu
     media: 0.00 din 0 voturi

Băsescu e un mare jucător şi îi place să se joace. Nu contează pentru el că dă peste cap toată ţara, că ţine în loc nişte lucruri care ar trebui să meargă înainte, că distruge nişte destine (mai mari sau mai mici).

Băsescu s-a jucat cum a vrut el şi cu (cel puţin) trei dintre intelectualii lui favoriţi. Pentru că atunci când i-a propus pentru diferite funcţii în stat, Băsescu a ştiut că îi sacrifică. Dar nu i-a păsat. Pentru că scopul său nu era să îi sprijine pe cei trei pentru a obţine acele funcţii, ci să arate că parlamentul, guvernul, lumea întreagă e împotriva sa, deşi el ur...

Marti, Iunie 26, 2007, 04:48 PM 

'Intelectual e foarte greu să fii, uneori este şi inutil'
     media: 0.00 din 0 voturi

Andrei Pleşu a explicat în emisiunea "Foc încrucişat" de aseară de pe TVR 1 ce şi cum e treaba cu intelectualii lui Băsescu şi Consituţia pe care ar trebui ei să o moşească.

Andrei Pleşu rămâne Andrei Pleşu. Are un discurs excelent, cu o argumentare riguroasă, cu o modestia sistematic asumată. Chiar şi când nu are dreptate. Dă vina pe presă pentru tevatura cu intelectualii din ultimele zile. Dar nu zice nimic depre cele 400 de milioane de lei vechi plătiţi pentru avionul care i-a dus pe intelectuali la Neptun (între noi fie vorba drumul respectiv îl faci cu maşina în 3,4 ore).

Despre prestaţ...

Marti, Iunie 26, 2007, 04:32 PM 

No (politic) comment...
     media: 0.00 din 0 voturi

Ştire Mediafax (prin bunăvoinţa lui Alin)

Un şofer român a rulat cinci kilometri pe sensul interzis al unei autostrăzi din Italia

Un şofer român a rulat cinci kilometri pe sensul opus al unei autostrăzi din Italia, pentru a-şi recupera borseta uitată într-o zonă de servicii, relatează pagina electronică a trustului de presă Mediaset.

Cetăţeanul român, în vârstă de aproximativ 40 de ani, îşi uitase borseta într-o zonă de servicii de pe autostradă. Dându-şi seama de pierdere, românul...

Marti, Iunie 26, 2007, 04:22 PM 

Oraşul Murfatlar al lui Băsescu
     media: 5.00 din 1 vot

Inevitabilul s-a întâmplat. Oraşul natal al preşedintelui Băsescu şi-a schimbat numele din Basarabi în... Murfatlar.

Sigur că Băsescu ar fi vrut un nume mai sonor, gen Ballantines City, Chivas Town sau Red Label County. Dar nu s-a putut. Pentru că nu locatarul de la Cotroceni a luat acestă decizie ci deputaţii, în şedinţa de azi din Cameră. Şi cum aleşii noştri sunt şi patrioţi şi şi mari consumatori de vinoase, Murfatlar a rămas.

Băsescu mai are, totuşi, o şansă pentru că Senatul este camera decizională în chestiuni de o asemenea importanţă şi nu Camera Deputaţilor. Şi cum senatorii sunt m...

Marti, Iunie 26, 2007, 12:17 PM 

Lacul România
     media: 5.00 din 2 voturi

Nu am mai scris o vreme. Pentru că am luat o scurtă pauză de politică. Am fost la un pic de încărcare a bateriilor în Maramureş. A fost minunat, deşi scurt...

Şi ca să vă fac şi vouă şi mie în ciudă, celor care începem să dezvoltăm o asfaltită cronică pe creier, uitaţi-vă aici fotografie de senzaţie.

"Lacul România" s-ar putea intitula, ironic în această perioadă de secetă. Uitaţi-vă la uluitoarea formă a lacului... O copie la 2000 de metri a hărţii fizice a ţării...

Fotografia a fost făcută de Vasile Vlaşin în Pietrosul Rodnei, drept pentru care îi mulţumim şi atenţionăm că toate drepturile asupra fotografiei îi a...

Vineri, Iunie 22, 2007, 12:37 PM 

400.000.000 lei vechi ca să se dea intelectualii lui Băsescu cu avionul
     media: 3.00 din 2 voturi

Administraţia Prezidenţială a plătit aproape 40 000 de lei, din bani publici, pentru a transporta cu avionul un grup de oameni de cultură la întâlnirea cu Traian Băsescu, ce a avut loc la Neptun, pe 13 iunie Andrei Pleşu, H R Patapievici, Traian Ungureanu , Gabriel Liiceanu , Cătălin Avramescu şi alţii au circulat cu o aeronavă a companiei Romavia No comment

Vineri, Iunie 22, 2007, 12:29 PM 

Victor Ponta a fost amendat. Nu de Vanghelie ci de Poliţie
     media: 5.00 din 1 vot

Lui Victor Ponta îi place tare mult viteza în politică. Şi calcă pedala de nu se poate. Până acuma nu l-a prins nici un radar. Că doar nu crede cineva că recentul claxon al lui Vanghelie o să îl mai potolească pe micul Titulescu.

Dar Victoraş e aspruc şi când e la volan. Aici, însă, lucrurile se schimbă. Adică Poliţia e Poliţie şi ea amendează că de aia e Poliţie. Aşa că atunci când miliţienii l-au prins pe impetuosul Victor conducând prin Piteşti cu 87 km/h l-au tras frumos pe dreapta şi i-au scris "bilet de mulţumire".

200 RON şi 4 puncte de penalizare. Să fie primit...

Vineri, Iunie 22, 2007, 11:52 AM 

Nastase - 57. Ş'un blog.
     media: 2.00 din 1 vot

Adrian Năstase împlineşte azi 57 de ani. Ocazie cu care şi blogul său lansat ieri împlineşte 4 posturi şi vreo 220 de comentarii, statistică valabilă la ora 9.00 azi dimineaţă.

Pe mine personal m-a surprins faptul că există foarte, foarte puţine comentarii virulent negative. M-a surpsins pentru că, se ne aducem aminte, lumea virtuală a fost un domeniu unde Năstase şi PSD au pierdut fără drept de apel alegerile din 2004. Plus că, nu-i aşa, toate sondajele special comandate îl dau pe Năstase lider al corupţiei în percepţia cetăţenilor şi în poziţionează ca "idol" al generaţiei cam trecute. ...

Joi, Iunie 21, 2007, 08:02 PM 

Videanu la bustul gol...
     media: 0.00 din 0 voturi

Sorina Matei ne dă pe blogul ei nişte poze pe care, sincer, nu am ţinut neapărat să le vedem Dar dacă tot le-am văzut, hai să le arătăm şi altora Măcar Videanu era la mare Primarul de Baia Mare, liberalul Cristian Anghel, era la ştrandul municipal zilele trecute când a dat audienţe în slip Se modernizează politicienii sau şi-au pierdut bunul simţ?

Joi, Iunie 21, 2007, 06:57 PM 

Cum (nu) se candidează independent pentru Parlamentul European
     media: 0.00 din 0 voturi

Îl ştiţi pe Constantin Timoc? Domnul respectiv candidează pentru un loc în Parlamentul European . Nu prea ştim nici noi multe despre el, dar aflăm câte ceva din clipul său electoral. Cum ar fi că i-ar place să meargă în spaţiu cu o navetă Discovery. Sau că a fost deja cu ea. Că nici asta nu e clar...

Later edit: tipul are şi sondaj pe site. No comment. (Merci Vasile Vlasin pentru hint).
Veti vota pe Constantin Timoc
Membru in Parlamentul European 2007?
DA NU
Senator/Deputat...

Joi, Iunie 21, 2007, 04:46 PM 

Şi de mă voi scula, pre mulţi am să bloguiesc...
     media: 0.00 din 0 voturi


Joi, Iunie 21, 2007, 01:12 PM 

Oare mai exista în UE un Guvern fără vreo femeie ministru?
     media: 3.00 din 1 vot

România nu are nici o femeie ministru Suntem singuri în UE sau mai există "discrimanatori" de ăştia? Întreb pentru că nu mi se pare foarte cuşer şi chiar aş vrea să aflu Ştie careva?

Joi, Iunie 21, 2007, 11:26 AM 

Aceşti lideri care nu ne ascultă...
     media: 4.50 din 2 voturi

E clar că liderii celor 27 de state membre ale UE nu prea ascultă de nevoile cetăţenilor. Şi ca să fie şi mai clar, "Open Europe" un think tank de prin Bruxelles s-a gândit să ilustreze această "calitate" a liderilor europene într-o formă foarte grafică.

Vedeţi cum în fotografiile de aici, puse la dispoziţie de Codruţa Filip (foto), stagiar la Parlamentul European la Bruxelles, care i-a "băgat" cu mare plăcere degetele în urechi lui Tăriceanu al nostru.

Acţiunea are loc azi, cu ocazia întrunirii Consiliului European. Enjoy...

Update: Codruţa are şi o explicaţie proprie pentru acţiunea de azi.


Miercuri, Iunie 20, 2007, 05:21 PM 

Vanghelie vrea postul lui Titus
     media: 4.00 din 2 voturi

O furnică social-democrată (era să spun "păsărică" dar nu mă bag peste preşedinte) mi-a şoptit că adevărata cauză pentru care Vanghelie este atât de energic în a asculta ordinele şefului Geoană este promisiunea lui Geonele că, la o adică, la un viitor Congres, face tandem cu el ca secretar general al partidului, în locul lui Titus.

E clar că Vanghelie nu a sărit la beregata lui Dâncu şi Ponta cu de la sine putere, ci la indicaţiile preţioase ale lui Geoană, care, sub imperiul situaţiei de criză, a şi instituit o mică dictatură mediatică în partid (care oricum nu se respectă, dar asta e altă disc...

Miercuri, Iunie 20, 2007, 12:37 PM 

Adrian Năstase are blog. Făcut de JEG
     media: 4.33 din 3 voturi

În sfârşit. Adrian Năstase are blog. Nu că a vrut el dar l-a vrut poporul. Aşa că, om politic cum e, nu are ce face. Dacă poporul îl vrea atunci trebuie să bloguiască.

Eminenţele cenuşii din spatele mişcării cu blogul lui Năstase au fost Ciutacu şi JEG. Aşa că fostul premier trebuie să se apuce de scris. Aşteptăm să vedem dacă acceptă provocarea...

Are şansa să îl întreacă pe Geoană în întrecerea de bloguri. Pentru că Geonele are blog dar îşi bate joc de el că nu a mai scris de 1 lună jumate....

Miercuri, Iunie 20, 2007, 11:30 AM 

Unde dracu sunt intelectualii de stânga?
     media: 3.00 din 1 vot

După 2004 am avut nenumărate ocazii să vedem că cei care îl sprijină din toate talentele pe Băsescu ori sunt de dreapta ori sunt nişte lingăi cu doctorat. Sau poate şi una şi alta. Problema e că nici unul din ei nu îşi asumă nici una din aceste poziţionări. Adică nu recunosc că îl susţin pe jucătorul şi o tot dau înainte cu "cel mai mic rău", "interesul naţional", "libertarea de exprimare", "dreptul la opinie" şi ale întorsături de frază care să justifice (jenant) pupincurismul...

Marti, Iunie 19, 2007, 12:11 PM 

Băsescu s-a săturat de Jurnalul Naţional
     media: 4.00 din 1 vot

Nesimţiţi mai mari ca cei din trustul Intact nu există în toată tagma jurnaliştilor. După ce că cei de la Antene nu au întors şi celălat obraz atunci cu incidentul cu părăsica ţigancă împuţită, acum şi Jurnalul Naţional s-a găsit să dezvăluie întălnirea dintre Băsescu şi 'ntelectualili de casă şi grajd ai lui Băsescu.

Aşa că il giucatore a luat măsuri. Jurnalul Naţional nu mai are ce căuta în vizitele prezidenţiale. Bună măsură. Meşter cârmaciul.

La ce te poţi aştepta de la cel mai nesimţit preşedinte de stat din istoria modernă a lumii? Decât să analizeze pe fiec...

Marti, Iunie 19, 2007, 12:00 PM 

Geoană a instaurat dictatura comunicaţională în PSD
     media: 0.00 din 0 voturi

Cine mai zice că pe vremea lui Năstase era dictatură în PSD să citească mai jos ce a pritocit Geoană. Eu când v-am spus mai deunăzi că lui Geoană îi convin guiţăturile Grupului de la Cluj... Ia uite cum s-a învârtit Geonele de o mini-dictatură.

Decizie cu privire la disciplina comunicaţională

În conformitate cu precederile art. 69 din Statutul PSD,

BIROUL PERMANENT NAŢIONAL DECIDE

Art. 1 Comunicarea publică oficială a PSD se va realiza de către Preşedintele PSD sau Purtătorul de cuvânt al PSD.


Luni, Iunie 18, 2007, 12:30 PM 

Nesimţitul de la Cotroceni şi nesimţiţii din presă
     media: 5.00 din 1 vot

Da, domnule preşedinte, aveţi perfectă dreptate. Ăştia din presă sunt nişte nesimţiţi ordinari. Cum adică să vă urmărească precum câinii pe faleza unde vă plimbaţi cu distinsa dumneavoastră soţie în timpul dumnevoastră liber şi privat? Nişte nesimţiţi, ce să mai...

Bine le-aţi zis când i-aţi făcut găozari şi ţigani împuţiţi. Că aşa şi sunt. Nu respectă nimic, nimic. Nici dreptul sacrosant al unui preşedinte de stat de a bea un şpriţ cu Becali la Golden Blitz, nici libertatea prezidenţială de a da nişte contracte, perfect legal, unor prieteni asfaltişti. Chiar nişte nesimţiţi, ave...

Luni, Iunie 18, 2007, 12:13 PM 

Dan Pavel şi teoria usturoiului care nu împute gura
     media: 4.50 din 2 voturi

Dan Pavel ne explică cum ar trebui să dispară PSD din viaţa României. Faptul că Pavel este idelogolul PNG şi al lui Becali nu trebuie să ne ştirbească preţuirea pentru cele pe care le scrie. Faptul că el militează pentru dispariţia stângii nedemocratice (adică PSD) şi apariţia unei alteia (da' PNG ce are?) la fel nu trebuie să ne pună semne de întrebare.

Pentru că, nu-i aşa, indiferent de ce lecţii de filosofie politică îi ţine Pavel lui Becali (cu rezultatele excepţionale care se văd de la distanţă), Dan Pavel rămâne acelaşi fin analist, rafinat cunoscător al lumii politice, vizionar de excep...

Luni, Iunie 18, 2007, 11:51 AM 

Mămăligă pe cocean/Cum mănâncă Stolojan
     media: 5.00 din 1 vot

Am fost un weekend la mare. La Eforie Nord. Nimic deosebit. Aceeaşi înghesuială, căldură mare, preţuri aşa şi aşa. Cel mai mult mi-au plăcut vânzătorii ambulanţi care se plimbau pe plajă cu tot felul de oferte.

Cel mai tare a fost unul care vindea porumb fiert. Printre multe îndemnuri în rimă pe care le lansa l-am auzit şi pe "Mămăligă pe cocean/Cum mănâncă Stolojan"...

De unde vine treaba că Stolojan e un brand bun, care asociat cu un produs (porumbul fiert) atrage clienţii. Apropo: l-am urmărit o perioadă pe comerciant să văd acm cine cumpără de la el. Aţi ghicit: fetele tinere. Şi să mor io ...

Vineri, Iunie 15, 2007, 12:15 PM 

Cioroianu a spart-o pe Condolezza Rice
     media: 4.00 din 1 vot

Ne-a spart Cioroianu cu câtă engleză ştie când s-a întâlnit cu Condolezza Rice. Câtă elocvenţă!!! Câtă subtilă cunoaştere a capcanelor limbii lui Shakespeare!!! Ce exprimare elevată!!!

Care nu v-aţi luat notiţe să vă pară rău. Pentru că aţi pierdut un exemplu de retorică a celui mai expresiv ministru de Externe român de la Titulescu încoace.

"Yes, yes, that's correct." Oooooooooooooooo, ce fineţe!!!
"Of course." I-a zis-o Cioroianu al nostru...
"Yes." Aşa, Adriene, nu o lăsa pe americanca asta.
"Thank you very much." Ca să înţeleagă toată planeta ...

Vineri, Iunie 15, 2007, 12:03 PM 

Geoană are probleme cu inima...
     media: 0.00 din 0 voturi

Ziarul Gândul publică azi o informaţie legată de problemele cardiace pe care preşedintele PSD Mircea Geoană le-ar fi avut zilele acestea. Nici nu e de mirare dacă ne gândim prin ce momente delicate trece...

ŞI GEOANĂ S-A CĂUTAT LA INIMĂ

Reprezentanţi de seamă din PSD au probleme cu inima. Mircea Geoană, preşedintele social-democraţilor, a avut probleme de tulburare de ritm cardiac. Tahicardia (palpitaţii la inimă) poate apărea şi din cauza problemelor la tiroidă, susţin surse medicale. Aceleaşi surse afirmă că, sâmbătă, Mircea Geoană a fost consultat de conf. dr. Doina Dimulescu, şeful Clinicii de Cardiolog...

Vineri, Iunie 15, 2007, 11:50 AM 

Ponta trebuie exclus din PSD pentru că suflă în ceafa lui Geoană
     media: 0.00 din 0 voturi

Ultimul sondaj Data Media ne dă încă o explicaţie de ce Geoană l-a asmuţit pe Vanghelie împotriva lui Ponta. Victoraş e la 38% cotă de încredere, cu 1% mai puţin ca Geoană. Ceea ce e inacceptabil pentru liderul roşu.

Cum să fie cineva atât de aproape de vocea nr. 1 din PSD? Trebuie lovit un pic şi tras mai în jos că doar nu degeaba Geonele trebuie să fie il lidero maximo în partid.

Problema pentru Geoană e că, dacă tot e pe val Ponta, atacul lui Vanghelie o să îl ajute pentru că o să coaguleze simpatiile celor pentru c...

Joi, Iunie 14, 2007, 08:27 PM 

PSD a cerut PDului 4 ministere la negocieri
     media: 0.00 din 0 voturi

Marian Vanghelie , impetuosul preşedinte al PSD Bucureşti, a scăpat porumbelul la emisiunea "Prima ediţie" de pe Antena 3 de azi.

Invitat în studio, după ce s-a enervat un pic pentru că l-a văzut pe Ponta într-o înregistrare cum făcea mişto de el, Vangheliotul a răbufnit împotriva micului Titulescu şi s-a scăpat la un moment dat cu de astea de genul că Ponta nu a făcut nimic politic, a fost numit în funcţii şi a culminat cu "a vrut Ponta să fie unul din cei patru miniştri ai PSD acuma".

Victor Ciutacu , şi el în studio, a încercat să scoată mai mult de la Vangheli dar nu s-a mai lăsat primarele de la 5.

...

Joi, Iunie 14, 2007, 12:13 PM 

Geoană loveşte Clujul prin Vanghelie
     media: 0.00 din 0 voturi

Vă daţi seama la ce forţă în PSD a ajuns Geoană dacă mâna sa dreaptă este Vanghelie?

Şeful furnicilor pesediste din Bucureşti a cerut sancţionarea exemplară a lui Victor Ponta şi a lui Vasile Dâncu pe motiv că au încălcat disciplina de partid. Adică, tradus, "îl cam deranjează pe şefu".

Reglări de conturi într-un partid se întâmplă permanent, mai vizibil sau mai puţin vizibil. Când faci vizibile luptele astea, atunci lumea se uită la ce gloanţe ai în dotare şi cu ce locotenenţi ieşi la înaintare. Iar Geoană l-a aruncat în luptă pe Vanghelie. Din mai multe motive.

Cel mai mare...

Joi, Iunie 14, 2007, 11:55 AM 

Ungaria să stea în banca ei
     media: 0.00 din 0 voturi

UPDATE: Ministerul român al Afacerilor Externe susţine, într-un comunicat de presă că "aceste remarci sunt neuzuale in practica diplomatica". Slăbuţ, Cioroianule, slăbuţ...

Ştim că justiţia din România scârţie din toate dosarele. Ştim că acuzaţiile de subminare a economiei naţionale şi de spionaj la adresa lui Nagy Zsolt şi a lui Codruţ Şereş sunt penibile pentru secolul XXI. Ştim că se plătesc poliţe politice serioase prin justiţia care mai are mult până să se rupă de politic. Toate astea şi multe altele le ştim noi, românii. Şi le ştiu şi alţii. Dar când o ţară străină îşi dă ...

Miercuri, Iunie 13, 2007, 07:20 PM 

Dacă Băsescu îşi face Guvern de jurnalişti...
     media: 0.00 din 0 voturi

Franz K., cel care a comentat la postul anterior, mi-a dat o idee. Hai să facem un exerciţiu de imaginaţie: ce ar fi dacă Băsescu ar putea să îşi facă Guvernul lui propriu şi personal, dar cu condiţia să fie alcătuit doar din jurnalişti.

Franz K. îl propunea pe Andrei Gheorghe ca ministru al Educaţiei. Eu îl mai adaug pe Traian Ungureanu ca ministru de Externe , pe Sever Voinescu ca ministrul Culturii şi pe Cătălin Avramescu ca ministrul Sănătăţii.

Cine ar mai merita un potofoliu în Guvernul lui Băsescu? Eu tare aş vrea să îl văd pe Ciutacu ministru de Interne......

Miercuri, Iunie 13, 2007, 01:51 PM 

Băsescu mai răsplăteşte un jurnalist fidel
     media: 1.00 din 1 vot

Preşedintele Băsescu urmează să îl nominalizeze pentru CA al TVR, spun surse din zona SOV, pe Cătălin Avramescu, jurnalistul care de multă vreme dă cu Tăriceanu de pământ ori de căte ori are ocazia. Şi printre trântele cu care îl "premiează" pe Tăriceanu, Avramescu mai găseşte loc şi pentru un pupic dorsal pentru marele "jucător".

Interesant este că Avramescu a fost ejectat de la Cotidianul imediat după referendum. Şefii de la ziar spun că că l-au dat afară pentru că umbla de bezmetic pe la tot felul de televiziuni şi rostea prăpăstii peste prăpăstii. Ceea ce aşa şi era. Avramescu zice că a fo...

Miercuri, Iunie 13, 2007, 01:31 PM 

Să mai uităm de politică pentru o clipă
     media: 0.00 din 0 voturi

La Oana Despa am găsit un link despre dispariţia unei fetiţe şi eforturile făcute pentru a o găsi Pune şi tu informaţia asta pe blogul tău Şansele ca cineva să o recunoască pe Andreea şi să dea informaţii despre ea cresc Iar pentru cei care nu răspund bine la partea sentimentală îi anunţ că există şi o recompensă Poate pentru unii contează şi asta

Miercuri, Iunie 13, 2007, 12:11 PM 

Iliescu a intrat in zona zoster
     media: 0.00 din 0 voturi

Fostul preşedinte Ion Iliescu s-a îmbolnăvit de zona zoster şi se află în concediu medical . Asta după ce săptămâna trecută Iliescu a fost în Paris pentru o intervenţie chirurgicală (coronaro-plastie) pe inimă.

Tocmai acum când ziarele l-au luat în cătare, încă o dată, pentru Mineriada din 1990. Tocmai acum când Adrian Năstase dă semnalul strângerii rândurilor pentru cei nemulţumiţi de conducerea lui MIrcea Geoană. Tocmai acum...

Zona zoster este o infecţie virală, cauzele ţinând de un sistem imunitar slăbit sau de stres.

...

Miercuri, Iunie 13, 2007, 11:31 AM 

Au venit mineriiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii
     media: 0.00 din 0 voturi

13 iunie 1990. România îşi ia porţia de libertate. Şi şi-o ia rău de tot. Luminată de lămpaşe şi masată de bâte şi lanţuri. Furnizorii porţiei sunt minerii. Inventatorul meniului este Ion Iliescu. Ne-a cam stat în gât...

Ne cam strânge stomacul şi acum, la 17 ani după enormităţile de atunci. Şi ne apucă furia, dezamăgirea şi disperarea pentru că nimeni nu a fost găsit vinovat pentru ce s-a întâmplat atunci. Şi mineriada, ca şi Revoluţia, ca şi dispariţia flotei şi ca atâtea altele le putem trece la capitolul "vină colectivă", pe care să ne-o asumăm ca naţiune şi să încercăm să ...

Marti, Iunie 12, 2007, 08:51 PM 

Şmekeria lui Bela Marko
     media: 0.00 din 0 voturi

Îl ţineţi minte pe şeful UDMR, Marko Bela, cu declaraţia imediat după referendum cum că "voi demisiona din Guvern imediat ce vom găsi soluţii la criza politică"? Ce elegant părea atunci, ce onoare, ce prinţip...

Până ne-am prins că, de fapt, Marko Bela ne spusese că nu va demisiona repede.

Păi când să se termine criza asta ca să poată şi şeful UDMR să demisioneze? Şi cine zice când se sfârşeşte, dacă se sfârşeşte vreodată?

Promitem că urmărim atent criza numai ca să îi aducem aminte domnului Bela de promisiunea cu demisia. Deci, la 5 minute după terminarea crizei aşteptăm ca omul să...

Marti, Iunie 12, 2007, 06:28 PM 

Lui Bush i s-a furat ceasul în Albania
     media: 0.00 din 0 voturi

Excelentă fază la vizita lui Bush într-un oraş din Albania cu nume greu de pronunţat. I-a dispărut ceasul de la mână în timp ce făcea o baie de mulţime.

Cu o uimitoare îndemânare, la care şuţii de la noi sigur s-au uitat cu invidie, cineva i-a sustras ceasul preşedintelui celui mai puternic stat din lume, chiar de sub ochii vigilenţi (şi nu prea) ai gărzilor de corp.

Acuma, serios, cum naiba să se gândească şi bodygardurile alea că ar avea cineva tupeul să îi fure ceasul lui Bush. Preşedintelui Americii. De la mână. Aiaiaiaiaiaiaiaiaia......

Luni, Iunie 11, 2007, 06:16 PM 

Deşteaaaaaptă-te, romââââââne, că dormi pe baniiii noooooştriiiii
     media: 5.00 din 1 vot

Cât de grea e funcţia asta de şef de stat, domle... Să te gândeşti ce să mai pui în gura Eleni Udrea. Să te decizi unde bei următorul şpriţ şi la ce echipă te mai duci la meci, dar la una cu şanse de a câştiga ceva cât de cât şi neapărat să fie meci televizat. Să mai pui mâna pe telefon şi să îl mai înjuri pe Boc că îl lasă prea mult pe Blaga să zburde...

E greu, ce să mai discutăm. Nici nu e de mirare că adoarme din când în când. Şi nu, cârcotaşilor, ţigani nesimţiţi ce sunteţi, nu e băutura de vină. Că nu de la băutură aţipeşte omul, ci de la somn, de la oboseală. Ce Conferinţă OSCE?...

Luni, Iunie 11, 2007, 05:36 PM 

Muie electorală. La propriu...
     media: 5.00 din 2 voturi

Oana Zăvoranu e fix copil pe lângă alte politicieni din Europa occidentală, modernă şi very free speechioasă. Aveţi aici o mostră despre cum se poate candida la alegerile parlamentare din Belgia, care au avut loc în weekend, mergând pe o strategie electorală de genul "sfârc şi ţâţă". Şi cu mesajul electoral "dacă mă alegeţi iau gratis muie la 40.000 de oameni"...

Nu a intrat în Parlament. Dar a candidat. Dar asta e ca şi bancul (dacă tot suntem în zona asta) cu culmea resemnării la bărbaţi: nu se mai ridică, dar ce frumos atârnă...

Găsiţi mai multe pe Citeste mai departe

Luni, Iunie 11, 2007, 05:28 PM 

Cristian Diaconescu - prim ministru
     media: 0.00 din 0 voturi

Cristian Diaconescu este viitorul premier al României. Cel puţin aşa spun cei care au votat la Victor Ciutacu pe pagină. Şi nu oricum a fost votat, ci cu o largă majoritate.

Oricât de nereprezentativ ar fi pollul de pe pagina lui Victor, un adevăr tot grăieşte: Cristi Diaconescu are şi datele personale şi valoarea politică şi şi oportunitatea de a intra în cărţi pentru funcţia de viitor premier. Nu în perioada imediat următoare, pentru că ar face o greşeală să nu mai lase nişte anişori să treacă până să sară în schemă şi până se mai uzează unii alţii. Dar peste câţiva ...

Luni, Iunie 11, 2007, 03:40 PM 

Sarkozy beat ştangă...
     media: 0.00 din 0 voturi

Sarkozy beat turtă pe la summitul G8 De toată jena Pe http://www lemonde fr/web/article/0,1-0@2-3220,36-921248@51-912509,0 html

Luni, Iunie 11, 2007, 02:06 PM 

Cum se mai discriminează prin Europa
     media: 0.00 din 0 voturi

Stiţi aia cu gardul şi leopardul? Aşa e şi cu UE care ne spune nouă să nu umblăm cu pantalonii rupţi în fund şi la ei e ditai gaura. Mai jos aveţi experienţa unei românce care a încercat şi ea să prindă un loc printre funcţionarii europeni...

Pentru ca alaturarea la UE reprezinta si o noua oportunitate de incepere a carierei profesionale pentru romani si bulgari , mi-am luat si eu inima in dinti si m-am prezentat la competitiile EPSO (European Personal Selection Office, adica Biroul European de Selectare a Personalului).

M-am pregatit, ...

Sambata, Iunie 9, 2007, 01:09 AM 

Românul Băsescu şi diacriticile
     media: 0.00 din 0 voturi

Cotroceniul a ţinut de cuviinţă să dea publicităţii stenograma convorbirii dintre Băsescu şi delegaţia PNL. Pentru a arăta că liberalii au spus tâmpenii când au afirmat că Băsescu ar fi spus că nu se va lasă până nu va dărâma Guvernul.

Bun. Transparenţa asta conjucturală cu făcutul public al stenogramei mi se pare jenantă.

În primul rând pentru că motivaţia gestului este de toată coma: să arate liberalilor că nu e chiar aşa cum zic ei.

În al doilea rând, ar fi trebuit să facă publice toate stenogramele întâlnirilor şi cu PSD şi cu PD şi cu PC şi cu cine s-a mai dus să piardă vremea la Cotroceni al o ca...

Vineri, Iunie 8, 2007, 04:23 PM 

Ce bine e să fii ministru-afacerist...
     media: 0.00 din 0 voturi

Să zicem că eşti ministru. Şi să zicem că te ocupi de peşti, insecte şi aviare. Şi să zicem că ai o firmă, care se numeşte, cu PREDILECŢIE, cum s-o fi numind. Adică, pardon, firma e a soţiei dânsului, ministrului, că el nu are voie.

Firma ia comisioane pentru activităţi de genul V-AMAdus una alta. Legal, perfect în regulă. Ce nu e în regulă este comportamentul de "recuperator" al celor care conduc firma şi care implică şi instituţiile statului.

Mai concret, dacă ai cumva neşansa să ai ceva datorii, cu PREDILECŢIE la firma respectivă, atunci primeşti "vizita" unor tovarăşi care "te sfătuiesc" că ar fi mai b...

Vineri, Iunie 8, 2007, 02:40 PM 

Banda de alămuri a lui Băsescu
     media: 0.00 din 0 voturi

Lui Boc i se mai spune trompeţica prezidenţială. Pentru că Băsescu suflă într-un capăt şi Boc scoate pe gură suflarea jucătorului. Mai nou, însă, trompeţicii i s-a pus surdină. Pentru că suna cam prea încet pentru urechea băsesciană.

Aşa că din recuzita muzicală au fost scoşi la înaintarea alţi suflători. Elena Udrea, eterna flautistă, mângâierea marinarului în lungile sale peregrinări politice, sacâzul de pe coarda sensibilă a preşedintelui, expresia orală a frustrărilor jucătorului ţinut pe tuşă, Elena Udrea, zic, este scoasă din ce în ce mai des pe scenă pentru a cânta serenada "Eu cu El până la moarte/...

Vineri, Iunie 8, 2007, 11:53 AM 

Năstase în mai multe case
     media: 0.00 din 0 voturi

Şi-a lansat o carte. Un fel de DEX de vreo 600 de pagini. În care, dacă lumea ar avea răbdare să o citescă, ar găsi multe lucruri interesante . Apare în emisiuni pentru a povesti şi despre DNAisme dar şi despre vâltoarea de pe scena politică. Circul cu jdemiile de dosare pe care le are "termopanate" continuă, serial cu serial, ca într-o telenovela dâmboviţeană care nu se mai termină pentru că nimeni nu vrea să ştie finalul. Scrie editoriale excelente în Jurnalul Naţional.

Năstase. Adrian Năstase. Om politic sau analist? Istorie retrăită sau prezent forţat? Victimă a justiţiei portocalii sau vârful vizibil al icebergu...

Marti, Iunie 5, 2007, 01:17 PM 

Cum îşi inventează Geoană duşmani în partid
     media: 0.00 din 0 voturi

Un adevărat politician, când nu are duşmani şi-i inventează. Pentru că aşa poate să se legitimeze. Aşa şi cu Geoană. După catastrofalul dezastru de la suspendarea (hă, hă, hă) lui Băsescu, Geoană încearcă să evite cu orice preţ liniştea în partid, care linişte ar putea anunţa furntuna internă care se apropie. Aşa că Geonele inventează pericole iminente. Gen Grupul de la Cluj ...

Grupul de la Cluj este cel mai bun "inamic" posibil pentru Geoană. Pentru că are notorietate foarte mare dar forţă foarte mică. Adică este numai bun pentru a crea scandalul şi excelent pentru a i se pune pumnul în gur...

Marti, Iunie 5, 2007, 01:07 PM 

Andronic. Dan Andronic. Bloguieşte.
     media: 3.00 din 1 vot

Dan Andronic, ăla răul şi băgat în tot felul de unele altele pe partea de consultanţă politică, şi-a făcut blog. Mulţumim celor de la Evenimentul Zilei că au declanşat o campanie împotriva lui Dan pentru că aşa ne-am ales şi noi cu încă un blog din care am mai putea afla câte ceva din ce se întâmplă în spatele uşilor închise ale politicii. Spun am putea afla pentru că până acuma nu am aflat mare lucru. Dar sperăm în continuare...

În afară de citate "oficiale" ca reacţie la ce a scris Evenimentul, avem acolo un post despre cât de papagali sunt cei de la PD. Zău, măi Dane, dacă asta e o noutate.....

Vineri, Iunie 1, 2007, 05:06 PM 

La mulţi ani, minunaţilor!
     media: 1.00 din 1 vot

Vă puteţi imagina că şi politicienii noştri au fost cândva copii? Şi că Geoană, Băsescu, Tăriceanu, Boc sau Vadim au spus nişte perle de genul celor mai jos când erau puşti?

La mulţi ani, minunaţilor! Şi nu mă refer deloc la politicieni...

La ce folosesc sprancenele?
Sprancenele folosesc ca sa tina fruntea sus, sa nu-i vina fruntea pe ochi. (6 ani)

Ce sunt amprentele?
Amprentele e cand punem mana pe o clanta si raman degetele acolo si le gaseste politia. (8 ani)

Ce este sufletul?
Suflet e cand iti pune mama prajituri pe ...


Mă prezint: Cristian China-Birta office at pmgconsulting.ro

Cauţi ceva?


Dacă vrei să fii informat...


Despre ce vorbim aici

Ce mai răsfbloguiesc

Oldies but tot goldies

  • jocuri
powered by
www.ABlog.ro
Termeni si Conditii de Utilizare